A FOST ŞI PLOAIA Atât de pustie ți-e odaia. Privești pe geam, a fost și ploaia. Nu mai e loc de regrete, S-au scurs odată cu secretele. Se duc rapid printre canale Și lasă-n urmă brazde goale. Suspini pe geam și-un trecător Privește sus, către balcon. Refren: Tu stingeai țigara apăsător, Cu glas calm îi spuneai ușor: — Știi și tu, nu-i așa? A fost și ploaia în viața ta?... în viața ta... Când auzi aceste vorbe, Zâmbi duios, fiindcă știa. Lăsă capul spre pământ, Privea cum talpa urme lăsa. Știa că ploaia nu îl lasă. Refren: Tu stingeai țigara apăsător, Cu glas calm îi spuneai ușor: — Știi și tu, nu-i așa? A fost și ploaia în viața ta... în viața ta... Urmau amintiri să-l răscolească, Să-și lase urmele-n țărână, Așa cum grijile mă mistuiesc Și cred că n-am să mai iubesc. Rămân aici, în întuneric, Ascult cum ropote brăzdează Potecile de nisip fin, De mult călcate de destin. A plecat străinul ce privea Îndurerat spre casa mea. Simțea ce eu doream să știe — O parte din dulcea neîmplinire. A fost și ploaia. Și încă e. Și seceta, de-ar veni... Nu ar conta, fiindcă am ști Că adăpost nicicând n-om găsi. Refren: Tu stingeai țigara apăsător, Cu glas calm îi spuneai ușor: — Știi și tu, nu-i așa? A fost și ploaia în viața ta... în viața ta... Se simte frigul în odaie. A fost și ploaia... și ploaia.